Eşti aici

EVENIMENTELE DE BUSINESS DIN DECEMBRIE: RE-UNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2017

Pe 7 decembrie a avut loc Re-Uniunea Profesioniștilor din Gambling editia a 6-a, eveniment organizat în mod tradițional de revista Casino Inside.

De la an la an, Dan Bernovici și Marius Răileanu, cei 2 reprezentanți  ai revistei, au reușit să dezvolte acest eveniment și să îi reinventeze formatul, astfel încât ediția din acest an a fost din nou foarte interesantă pentru cei aproximativ 100 de participanți.

Un prim element valoros l-a reprezentat agenda conferinței, care a inclus atât subiectele cele mai actuale în domeniul jocurilor de noroc din țara noastră precum și câteva subiecte inedite.

În prima categorie aș include prezentări precum “Impactul Noului Regulament General Privind Protecția Datelor Personale în Industria de Gambling din România”, “Resursele Umane în Industria Jocurilor de Noroc din România” sau “Jocul Responsabil prin prisma Operatorului de Jocuri de Noroc”.

În categoria subiectelor inedite am remarcat prezentările “Cum afectează actuala evoluție a pieței imobiliare din România industria jocurilor de noroc” și “Studiu de caz al jocurilor Social games / Skill games în Europa”

Un al doilea factor de succes a fost lista speaker-ilor care a inclus experți din mai multe domenii și nume prestigioase in domeniu printre care George Butunoiu, Dan Schwartz, Dr. Cristian Andrei, Steluța Oncică, Odeta Nestor, Laura Boșneag precum și reprezentantii conducerii ONJN, Dan Iliovici și Valentin Korman.

În final, dar nu in ultimul rând, la reușita ediției din acest an au mai contribuit atât locația tradiționala a conferinței – sala Paris a hotelului Novotel de pe Calea Victoriei cât și partenerii evenimentului: ADMIRAL – NOVOMATIC, GAME WORLD, BAUMBET.RO, BAUM GAMES, ROMANIAN BOOKMAKERS și Casa de Avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

Share